Chiar toate filmele trebuie sa aibă o continuare? Îşi lasă producătorii o portiţă de scăpare în caz că au dat buffu’ şi trebuie să continue seria începută pentru a lua iar cât mai mulţi bani de pe audienţe, vânzări de bilete şi figurine cu actorii din film? Nu ştiu dacă toate aceste motivaţii sunt reale, dar un lucru e sigur. Pe măsură ce filmul …se întoarce mai mult, calitatea acestuia scade chiar într-o manieră exponenţială.

Să luam câteva exemple:

Rambo, bazat pe clasicul I, II, III şi se pare că nu mai vrea să se oprească din număratul ăsta. O să ajungă Stalone în cărucior cu o mitralieră montată pe cotiera dreaptă, consumând muniţie aiurea în tramvai şi omorând tot ce mişcă. Chiar nu s-a săturat nimeni de aceeaşi poveste ”again and again”? În afară de vârsta actorului şi de terminaţia din coada cuvântului Rambo, în esenţă, nu se schimbă nimic.

Matrix. Film bun din punctul meu de vedere, aduce efecte speciale noi, o altă viziune asupra lumii în care trăim şi pentru care încercăm să găsim noi explicaţii datorită lipsei de ocupaţie sau pur şi simplu pentru faptul că deja ne-am plictisit de ea. E filmul care introduce conceptul de ”reloaded” şi mai apoi ”revolutions”, nu că nu ar însemna acelaşi lucru ca şi II, III , dar e un concept nou, care, din păcate, aduce cu el aceeaşi problemă de învechit, deja-vu si calitate aiurea, atât în acţiune, cât şi în calitatea imaginativă a efectelor speciale. (”calitate imaginativa”, de unde oi fi scos asta?)

Ice Age urmează aceeaşi numărătoare neclintită, dar spre deosebire de Rambo a ajuns săracul doar pe la II. Mai are un avantaj, acela că îmi plac desenele animate aşa că ar putea să fie si IV că tot nu m-aş plictisi. Dar nu te străbate acelaşi ”feeling” care l-ai simţit la prima vizionare. Oricum nivelul calităţii Ice Age, măsurat în hohotele de râs scoase de la mine, păstrează acelaşi trend descendent (uite, alta, cică ”trend descendent”!) care conduce implacabil spre plictiseală.

Totuşi îmi pun speranţa într-o capodoperă din lumea animaţiei prin care şi-au făcut debutul trei pinguini specializaţi în arte marţiale. E vorba de Madagascar, la care am râs atât de mult încât dacă te uitai la mine după film, ziceai că tocmai am plâns în hohote timp de două ore. Dar, din păcate, pentru astă analiză trebuie aşteptat până în vara anului viitor când se va lansa al doilea Madagascar. Să nu mă dezamăgiţi, bufferilor.

Româncă din Germania răpită în Egipt, iar M.A.E. stă pe tânjeală pentru a cerceta dacă întradevăr e pe bune informaţia şi nici măcar în momentul ăsta nu e convins pe deplin. Nu că ar putea ei să facă ceva în acest sens, dar măcar să reacţioneze mai repede.

Iar Tăriceanu, a vorbit el cu egiptenii să facă tot ce le stă în putinţă pentru a răscumpăra bieţii oameni. A dat cu pumnul în masă şi s-au speriat tuciuriii. Acuma, de frica lui, sigur o să ducă acţiuni de eliberare cât mai profesionale. Dragă doamnă/ domnişoară, fii fără de grijă, Super Tăriceanu veghează la pacea mondială, dar îşi găseşte el timp să te salveze şi pe tine.

Nu aminteam de subiectul ăsta, dar tocmai s-a întors sora mea dintr-un safari asemănător prin Egipt.

Nu, nu e ceea ce pare la prima vedere. Doar nu credeaţi că o să apară aici aşa ceva. Doar că, azi ne-a apucat un imbold de a face curăţenie prin frigider. Imbold accentuat şi de faptul că în frigider nu mai era loc pentru noi provizii. Şi valuri de zacuscă şi smântână au început să curgă pe apa sâmbetei. Din fericire majoritatea nu erau ale mele, dar colegu’, om strângător, acumulase o îndestulătoare cantitate de borcane şi borcănaşe.

Chinul mai mare a fost la urmă, când toate acele borcane au trebuit spălate unul câte unul şi apoi împărţite conform amintirilor fiecăruia dintre noi. Şi ce a început ca o operaţiune de mică amploare, s-a transformat în mega-operaţiunea Apartamentul cu spălat, şters, mutat, scuturat, uscat şi iar spălat, până când totul a revenit la locul lui de odinioara doar că acum ”mai curat, mai uscat”.

La ora asta mi-a trecut cheful de operaţiuni de orice fel, în afară de aia care începe cu S (somnul).

GUEST POST (Critiku)

…sau mister.Depinde cum puneti accentul:mister sau mister.Sper ca dupa ce veti citi postul asta sa nu credeti ca sunt un snob sau ca sufar de ceva complexe.

Ma gandeam zilele astea, in umblarea mea prin Romanica, la felul in care de multe ori procesul nostru de a con-trai sau con-lucra, se leaga de concluzii pe care le tragem, justificat sau nu, dar care sunt ale NOASTRE: rezultatul procesului NOSTRU cognitiv, feed-backul NOSTRU, chef-d’oeuvre a gandirii NOASTRE, si multe multe alte lucruri pe care ontogeneza noastra  balcanica  le-a imprimat asupra romanasilor din Romanica.

Si, surprinzator, cum am constatat de curand de altfel, de cele mai multe ori con-cluziile romanasilor sunt de fapt con-fuzii: sa dau exemple? nu cred ca e cazul, totusi: Toata lumea se pricepe la fotbal, dar putini inteleg jocul din culise, toata lumea face politica dar nimeni nu are habar de interesele diplomatice care uneori sunt mai importante decat interesele maselor, toti se plang de preturi dar nimeni nu realizeaza ca fiecare isi aduce contributia la inflatie si coruptie intr-un mod substantial si ca  spagile pe care le dam declanseaza o avalansa de evenimente in care defileaza o armata de oameni care verifica si supravegheaza “diminuarea si eradicarea coruptiei” si iau si dau la randul lor spaga pentru ca lucrurile sa mearga “unse, ca pe roate” si “toti sa fie multumiti”. Si asta e doar un exemplu banal.

Concluziile din our daily life graviteaza in preajma  unei confuzii in  care plutim toti. Una MARE de tot. Poate ca si voi va aflati acum in ea. Poate si eu cu postul asta. CIne stie? Mister...

GUEST POST

Bun, noul curent pentru adolescenţii din Românica e să fie emo, asta o înţeleg, trebuia să apară ceva diferit pentru actuala generaţie, dar nu e bine fraţilor să fiţi aşa tot timpul. Dacă eşti emo, tre’ să fii cât mai negru, mai retras, cu freza în ochi, combinaţii ciudate ale vestimentaţiei, înţeleg, ăsta e trendul. Dar ce nu înţeleg eu este de ce trebuie să ai gânduri morbide mai tot timpul?

Poate acum, dacă au reprezentanţi până şi în muzica de la noi, care, până la urmă, e la pământ, o să le revină şi lor mintea la cap. Dar, totuşi, fetele ăstea de la Blaxy, dacă sunt atât de emoide, n-ar trebui să intre în trend şi să stea ascunse de ochii lumii?