S-a dat startul în cursa de anduranţă care are ca scop final şi prea-înălţător, atingerea moaştelor Sfântului Dimitrie. Cu jandarmii pe post de arbitrii şi stuarzi, puhoiul de ”credincioşi” a năvălit, de parcă viaţa fiecăruia dintre ei, în parte, depindea de acea clipă în care lumina se va abate asupra lor umplându-i de evlavie cerească.

Nu contează că bătrâna din dreapta îşi caută pe jos ochelarii care au ajuns acolo tot din cauza ta, nu, ţelul tău a devenit acea atingere a moaştelor sfântului, care împreună cu alte beneficii îţi va aduce şi iertarea pentru faza cu biata bătrână, aşa că de ce să te mai deranjezi să nu o calci în picioare?

Poate că sunt eu eu de vină, poate că încep să-mi alunece printre degete valorile creştineşti sau poate chiar am devenit ateu. Ar trebui să-mi fac griji că nu simt acel imbold al credinţei de a călca în picioare pe cei mai slabi ca mine ca să îmi îndeplinesc ţelul orb? Nu ştiu de ce, dar ce am văzut la televizor, mie, personal, nu îmi inspiră nimic în afara unei haite de lupi flămândă pentru ceva ce nici măcar ei nu înţeleg. Cine ştie?

Şi uite aşa Olimpiada Oamenilor Creştini aflată la a n-a ediţie, nu şi-a desemnat nici acum un câştigător. Dar, ce mai conteaza? Important e să participi…