Nevoia poartă pe om prin tot felul de locuri, inclusiv pe la Iulius Mall, unde ochisem mai de multă vreme un suport pentru jaful meu de Nokia. Nu de alta, da’ la fiecare pornire de pe loc, mai în trombă, jaful tot pe sub scaune ajungea. Şi acuma cât de jaf o fi, tot începuse să mi se facă milă de el, totuşi m-a servit destul de bine până acum, aşa că i-am făcut un cadou.

Da’ nu despre asta-i vorba aici. Vorba e, despre Piţi. Nu, nu vă gândiţi la fotbal. Pe Piţi o găsiţi în magazinele cu fiţe, în maşinile cu fiţe, în cluburile cu fiţe, în orice cu fiţe şi e genul de fată care se pare că nu găseşte destulă strălucire în propria persoană şi simte nevoia nestăvilită de a compensa această lipsă cu strălucirea aflată în tot felul de pietre, pietricele, steluţe aurii şi argintii, înscrisuri sticlate cu tentă de ”glamour”, ce mai, ”bling” cât încape.

Două astfel de specimene am întâlnit azi în saga căutării cadoului pentru telefonul meu şi nu m-am putut abţine să ascult inteligenta şi problematica discuţie dintre ele:

- Uite, fată, ce fain, fată. Ce bine ar merge cu telefonu’ meu. Şi se potriveşte şi cu cureaua aia albă, fată. Tre’ să mi-l iau.

- Da, fată, da uite că aia are pietre pe ea. ( Uuuuu, shiny!)

- Aia e neagră, nu vezi? N-am nimic să meargă cu ea, fată. Da e faină, fată. (Străluceşte!)

- E neagră, da are pietre. Nu se compară. Las’ că-ţi iei tu ceva ce se potriveşte.

- Of, fată, nu ştiu ce să fac. (către vânzătoare) Albă n-aveţi cu pietre?

- N-avem.

- Ce să fac, fată? Mai bine nu mi-o arăta-i…

… după încă zece minute …

- O iau pe aia cu pietre, fată. Şi apoi îmi iau şi o curea cu steluţe, să meargă…

N-am ascultat mai departe, că îmi terminase-m treaba pe acolo, aşa că am plecat. Am uitat să precizez vestimentaţia celor două care abunda în străluciri de tot felul, de nu mai ştiai cum să-ţi fereşti ochii  de atâta ”stil”.

P.S.: M-am hotărât, următoarea achiziţie, mouse-ul din imagine.

L.E.: Puteam să pun pariu că husa cu pietre strălucitoare va câştiga detaşat.