iCente | ce-i de facut online si pe langa

Yahoo spart

23 Oct

Ce se întâmplă cu lumea asta, mirobolanţilor? Că nici măcar un cont de messenger nu mai poţi să deţii în linişte şi pace. Mă trezesc azi cu un telefon de la un coleg: ”Mi-au spart ăştia parola de la messenger”. Nimic grav până acuma, dar uite că urmează şi distracţia. Tipul (sau poate o fi tipă?), după ce că a spart parola bietului om, mai are tupeul să trimită tot felul de prostii de pe id-ul respectiv. Totuşi problema e că domnul, mare ”Mitnick”, nu se rezumă la o mică distracţie, ci mai vrea şi bani de la cunoscuţii amicului.

Deşi texte de genul: ”Aţi câştigat un televizor LCD în valoare de 1000 de euro, tot ce trebuie să faceţi pentru a confirma este să ne trimiteţi codul de reîncărcare a unei cartele de n dolari” sunt cunoscute de multă vreme, se pare că, pe messenger, acestea s-au transformat în: ”Salut, am şi eu o problemă. Nu mă poţi ajuta?”, iar apoi urmează cererea fatidică de a reîncărca un anumit număr de telefon cu o anumită sumă, mai mare sau mai mică, în funcţie de nesimţirea şi neobrăzarea specialistului în ”hackerie”.

Se pare că, în ciuda mediatizării cât se poate de serioase facută acestui tip de probleme, hackerii autohtoni mai au de unde recolta suflete naive care încă mai cred că tot ce zboară se mănâncă. Treziţi-vă la realitate oamenilor. Nu zic să deveniţi paranoici, dar luaţi-vă şi voi anumite măsuri de siguranţă, mai ales când aveţi de-a face cu WWW.HTTP://

Articole ce se leagă:
A fi sau a nu fi… spam
K.O. în primărică
Munca unui blogger
Aţi fost?
Hai să zic şi eu. Chinuială


Acest articol are 12 comentarii.

  1. A.D.No Gravatar
    26 Oct 08 6:53 pm

    Imi place ce ai reusit sa faci.Dar fiind blog personal, noi nu aflam nimic de viata ta personala?(mai ales acum,cand esti foarte fericit)

  2. IonuţNo Gravatar
    27 Oct 08 9:05 am

    Dupa cum ziceam in Introducere, ~ce-mi vine in tastatura, aia scriu~. Daca n-am scris, inseamna ca nu vreau, cand o sa vreau, o sa scriu, nu-i asa de greu, nu?

  3. A.D.No Gravatar
    27 Oct 08 5:11 pm

    Dar de ce atata suparare in raspuns?

  4. IonuţNo Gravatar
    27 Oct 08 7:38 pm

    Ti se pare, Anno Domini.

  5. oamenilor…calmati-va, doarece…astia o sa sparga parolele de mess si atunci sa vedeti harta:P

  6. rickNo Gravatar
    31 Oct 08 6:18 pm

    Imi permit sa adaug si eu un comentariu(pe langa..) Ce tot au bai frate unele sau poate unii cu viata ta personala? Eu, unul cred ca important este DOAR pentru tine pe cine ai iubit, pe cine iubesti sau pe cine vei iubi pe viitor!Viata personala este PERSONALA. Atatea subtilitati in comentarii nu am mai vazut. La fel de important este sa ramai cu amintirea clipelor frumoase din tot ce a fost ca nu se stie niciodata daca se vor mai repeta.
    Scuzati-mi interventia doar ce am fost parasit de prietena si am o stare mai nostalgica.
    O seara buna va doresc macar voua cititorii acestui blog.

  7. IonuţNo Gravatar
    02 Nov 08 9:35 am

    Uite o persoana care are convingeri sanatoase. Good one Ricky

  8. adiNo Gravatar
    05 Nov 08 8:51 pm

    Eu va spun ceva ,e greu cu femeile.Daca esti sincer tot nu e bine.Eu, am vrut sa fiu sincer cu actuala iubita si i-am povestit aproape tot despre cealalta(ca imi tot batea apropouri) si in schimb stiti ce am primit? REPROSURI
    Concluzia e sa nu fii chiar atat de sincer…si nu vorbiti niciodata cu ACTUALA despre FOSTA.
    Rick mai stai asa o perioada ca stai bine!

  9. dianaNo Gravatar
    06 Nov 08 5:51 pm

    Ce rai sunteti! bineinteles ca nu ne place cand vorbiti de foste dar ne intereseaza sa nu va mai ganditi la ele cand sunteti cu noi(hi hi).Eu zic sa intrati pe un blog care dezbate special aceasta tema pentru ca, seful acestui blog nu este interesat de aceste”dezbateri”..va astept pe http://www.e-dragoste.ro
    pupici dulci!

  10. IonuţNo Gravatar
    06 Nov 08 9:50 pm

    auzi mai, omu’ vorbeste de parola sparta la messenger si voi o dati in dragoste. o sa fie si subiecte de gen. se pare ca va dati in vant dupa asa ceva

  11. TPGNo Gravatar
    18 Dec 08 12:36 am

    dragostea e de cand a aparut femeia, messuu & sms doar de ceva timp… normal ca e subiectul care intereseaza pe toata lumea. … e mai usor sa spargi o parola de mess decat sa iubesti si sa fi iubit…e o adevarata arta… pe care cand o stapanesti esti cu adevarat fericit. cu mess sau fara, LOVE is in the AIR.

  12. IonuţNo Gravatar
    31 Dec 08 1:24 pm

    si in olanda ai ramas cu capu-n nori. ai grija la brownies, sa nu fie tunate…

DĂ-TI CU PĂREREA