Până nu de multă vreme am crezut în puterea de comunicare a oamenilor din Covasna si Harghita, în capacitatea acestora de a se exprima în cadrul relaţiilor interpersonale iniţiate de către alţi indivizi sau, de ce nu, chiar de către ei înşişi. Spulberată mi-a fost această credinţă a mea când, împins de nevoia absolută de a găsi drumul corect, am facut greşeala impardonabilă de a întreba ”băştinoşii” pe unde s-o iau.

Nu m-au îndrumat într-o direcţie greşită, dar întrebarea problemă a rămas în aer, plutind deasupra noastră, în timp ce privirile tâmpe şi inexpresive ale ambilor interlocutori stăruiau unele asupra altora, ale lor probabil din cauza surprinderii unor sunete rar auzite prin părţile ălea şi a mea, datorită reacţiei lor de neînţelegere. Până la urmă am surprins o expresie facială care-mi dădea destul de clar de înţeles că nu prea am ce căuta pe acel drum dacă vreau să ajung la destinaţia nominalizată în fraza întrebătoare cu pricina.

Uite că şi limbajul corpului, împreună cu mimica feţei îţi ajută la ceva. Dar credinţa mea nu a rezistat acestei întâlniri de gradul trei cu persoane, din centrul Românicii, aterizaţi acolo parcă de pe altă planetă. Nici în străinătate nu m-am simţit atăt de handicapat din punct de vedere comunicaţional. Încă nu pot crede că există oameni care nu îndrugă o boabă în limba naţională din amărâta asta de ţară. Fie ea cea mai urâtă limbă de pe Pământ, omule, trăieşti aici, învaţ-o, fir-ar mama ei de limbă.

Totuşi povestea are un ”happy ending”, adică eu ajung la destinaţie cu ajutorul unui alt ”băştinos” care le mai rupea pe româneşte, cu accentul inconfundabil al unuia care o foloseşte din Paşti în Crăciun. Măcar omul a încercat şi ţin să-i mulţumesc pe astă cale.

Încă mai sunt puţin reticent la ştirea de pe ciutacu.ro cu privire la blogul domnului Mircea. Totuşi înclin să-i dau crezare tocmai prin prisma faptului că prietenul omului o mediatizează în propriul spaţiu de scris. Şi de ce şi-ar face Badea blog; el, care încă de la începuturi, trânteşte cu bloggeri în stânga şi în dreapta ori de câte ori i se iveşte ocazia?

Un singur motiv îmi vine acum în mintea creaţă şi se conturează într-un şi mai singur cuvânt: CONTINUITATE. Are de ceva vreme emisiunea ”În gura presei” de pe Antena 3. Nu, nu e de pe Antena 1 cum marea majoritate pe care i-am întâlnit cred. E pe 3 în jurul orei unsprezece noaptea. Şi cum ”ceva vreme” trece ca orice pe lumea asta omu’ se gândeşte la diversificare. Şi unde e cel mai bine să diversifici, unde ai ”audienţă” maximă, în luma chiar? Pe reţeaua asta mare, bat-o vina s-o bată, de se numeşte Internet.

Şi uite aşa, dezicându-se de proprietatea de a fi blogger, Mircea inaugurează blogul în propriu-i stil flegmatic, având ca aproape întotdeauna o privire neîncrezătoare înspre tehnologie:

ASTEA SUNT DOAR NISTE TESTE

Cum unde? La noaptea nopţilor, noaptea albă, noaptea reducerilor. Ştiu că e cam întârziat, dar acuma mi-am amintit de ea. Dacă aţi fost înseamnă că ştiţi de reducerile “bombă”, dacă n-aţi fost, să ştiţi de la mine că n-aţi pierdut nimic, nici măcar timpul. Pe lângă faptul că circulaţia în jur era blocată în aşa hal încât am făcut 30 de minute pe vreo 500 de metri, locurile de parcare erau un lux.

N-am vazut atâta populaţie în perimetrul ăla, de când s-a deschis magazinu’. Şi toată lumea alerga de nebună după reducerile anunţate cu atât de mult tam-tam încât ai fi crezut că primeşti totul pe gratis, numa’ să fii acolo să poţi duce cât de multe.

Nici pe departe ceea ce aştepta lumea. Să vă dau un exemplu de reducere. Haină de iarnă, reducere 50%, cum să n-o iei când vezi un asemenea chilipir? Matematica-i totuşi alta, că 50% din 1400RON tot 700RON face pe oricâte feţe ai întoarce haina cu pricina. Şi pe deasupra multe magazine făceau reduceri ioc, deci noaptea albă a reducerilor, un mare fiasco din punctul meu de vedere.

Totuşi e bine că ai internet gratuit si poţi să vorbeşti pe messenger cu prietenu’ de pe canapeaua alăturată.

Şi uite că am ajuns iar să mă plimb prin oraşul care mi-a luat patru ani din viaţă. Nu, să nu credeţi că am ceva cu orăşelul, nu are absolut nici o vină. Anii mi-au fost luaţi de către altceva, dar asta-i altă poveste.

Am găsit, nu chiar acelaşi Sibiu pe care îl lăsasem acum aproape doi ani de zile. Un Sibiu mai emancipat, mai faţadat, mai pudrat, ce să mai vorbim, un orăşel cu dedicaţie pentru turismul intenaţional.

Noi baruri, pub-uri şi cafenele răsărite unde nici măcar nu ţi-ai fi închipuit că se poate dezvolta o astfel de afacere. Dacă vrei o noapte ”down-town” sau ”up-town”, ai de unde alege, iar dacă le iei la rând şi le-ai terminat, liniştit poţi să o iei de la început, pentru că sigur deja ai uitat experienţa din primul pub.  Într-adevăr sibienii ştiu să-şi organizeze spaţiul. Cred că au citit cu toţii cartea.

Deşi era unsprezece noaptea iar afară îmi îngheţaseră mâinile pe aparatul foto, am reuşit să prind câteva instantanee, printre care inclusiv noile şi renovatele hoteluri.