Anul, în sinea lui, nu a fost el rău, ei sunt de obicei cuminţi, stau în banca lor şi-şi văd de treabă combinândul pe timp să le mai dea o zi în plus. Ai zice că nu le reuşeşte vrăjeala cu timpul, dar uite că o dată din patru merge. Revenind la calitatea lui 2008 şi comparându-l cu ce ne aşteaptă în 2009, a fost un an bun, seceta nu a durat mult, rezervele de grâu umplu hambarele, singurul lucru neplăcut a fost că n-am avut zăpadă de Crăciun.

Pe partea cu scrisul lucrurile nu au fost prea ”smooth”. Articolele publicate au fost ba de două ori pe zi, ba de două ori pe lună, fie din cauza lipsei de timp, fie din lipsa de inspiraţie, motive se găsesc oricând, dar pentru asta îmi cer scuze. iCente nu a răsărit pentru a introduce bani în buzunarul meu, după cum a binevoit să observe cândva o anumită persoană, a început pentru a-mi revărsa pornirile scribaliceşti într-un mediu unde măcar o persoană pe zi percepe ideile răsfirate în pagină, iar pe viitor, cine ştie ce se poate întâmpla.

În rest numa’ bine, sănătate şi virtute tuturor celor care mă citesc sau îi cunosc şi sper că aţi petrecut Crăciunul aşa cum v-aţi dorit fiecare dintre voi. Un an nou fericit, 2009 să vă aducă bucurii să fiţi mai dăştepţi, mai civilizaţi, mai înţelepţi şi mai iubiţi decât anul care stă să treacă, iar când bate ceasul 2009 trecute fix să vă gândiţi şi la mine.

Asta nu neapărat din cauza tehnologiilor avansate folosite în film, ci mai mult din cauza worker-ului de Bond, James Bond care e jucat din ce în ce mai prost. James Bond-ul din QoS putea foarte bine să-l joace pe Terminator care nu se mai sătura niciodată de ”I’ll be back”.

Am dreptate ce ce zic, e worker şi parcă de data asta s-a văzut cel mai bine sau o fi doar o impresie de-a mea. Nu îl pot admira, nu mă face să-mi doresc să fiu în locul lui, nu mai are stil, parcă s-a ramolit. Munceşte pe rupte, sub papucul uneia de se crede mama tuturor, ce mai, worker.

Se pare că da. În Kaufland, spre exemplu, reclamele imbecile abundă, mai ales în această perioadă. De la ”Zilnic Ieftin” auzit de n-şpe mii de ori în timp ce faci rondul pentru cumpărături până la:

Dacă eşti adeptul produselor congelate, trebuie neapărat să cumperi amestecul de legume  mexicane…

Da măi, sunt adeptul produselor congelate. Înainte de masă congelez tot. Aşa reuşesc să mănânc mai puţin. Vezi ce ţi-e şi cu criza asta? E bun şi congelatu’ la ceva. Congelaţi, oameni buni, asta-i soluţia pentru anul viitor.

Dacă acestor texte le mai adaugi şi o voce suavă de jumate ardeleancă, jumate ”hungarian”, mai ai un pic şi dai pe spate de râs.

”Kaufland… zilnic ieftin!”

Da, un fleac, m-au prins. Mi-au tăiat vântul din pupa Lagunei Albastre cu o mizerie de fiare în partea stânga faţă, de un galben opulent care mi-a sărit în ochi de la trei sute de metri depărtare. Deşi în mintea mea îmi repetam într-una: ”Scap eu şi de data asta” cu o frenezie demnă de pioşii de la Olimpiada Creştinilor, ştiam foarte bine, în subsolurile conştientului, că ”Nu scap de data asta”.

Aşa m-am ales cu o blocare de roată din partea Primăriei, ditamai frumuseţea de proces verbal şi cu drumuri în plus, care în nici un caz nu mă ajutau. Ce să mai zic de vântul care a început să vâjâie prin buzunare la sfârşitul operaţiunii.

Costurile unei blocări:

- deplasare Primărie (mulţam că era relativ aproape): 30 minute plus 20RON (a fost la promoţie, cică aşa e dacă plăteşti mai repede);

- deplasare bancomat BT (nu de alta, da’ cam aşa se întâmplă cand ai nevoie de bani gheaţă… nu-i ai): 20 minute plus comision de nu ştiu cât;

- sună la naşpeţi să trimită echipa de deblocare (iar îmi fac 15EUR cost suplimentar): 20 minute de sunat într-una până să prinzi linia liberă;

- aşteaptă de ţi se lungesc urechile până vin naşpeţii: 40 minute plus un sandwich de pui cu extra maioneză (mi se făcuse foame);

- uită-te la o doamnă plictisită cum completează la hârtii de-i sar capacele, doar ca să-i zică însoţitorului că poate să dea jos drăcia galbenă de pe roată: 10 minute de scris frenetic şi pe deasupra 100RON pentru două ”şurube” date jos.

În final am ajuns la o singură logică şi indubitabilă concluzie: ”Nu mai parchez acolo, asta-i clar.”

Nu m-au îndrumat într-o direcţie greşită, dar întrebarea problemă a rămas în aer, plutind deasupra noastră, în timp ce privirile tâmpe şi inexpresive ale ambilor interlocutori stăruiau unele asupra altora, ale lor probabil din cauza surprinderii unor sunete rar auzite prin părţile ălea şi a mea, datorită reacţiei lor de neînţelegere. Până la urmă am surprins o expresie facială care-mi dădea destul de clar de înţeles că nu prea am ce căuta pe acel drum dacă vreau să ajung la destinaţia nominalizată în fraza întrebătoare cu pricina.

Uite că şi limbajul corpului, împreună cu mimica feţei îţi ajută la ceva. Dar credinţa mea nu a rezistat acestei întâlniri de gradul trei cu persoane, din centrul Românicii, aterizaţi acolo parcă de pe altă planetă. Nici în străinătate nu m-am simţit atăt de handicapat din punct de vedere comunicaţional. Încă nu pot crede că există oameni care nu îndrugă o boabă în limba naţională din amărâta asta de ţară. Fie ea cea mai urâtă limbă de pe Pământ, omule, trăieşti aici, învaţ-o, fir-ar mama ei de limbă.

Totuşi povestea are un ”happy ending”, adică eu ajung la destinaţie cu ajutorul unui alt ”băştinos” care le mai rupea pe româneşte, cu accentul inconfundabil al unuia care o foloseşte din Paşti în Crăciun. Măcar omul a încercat şi ţin să-i mulţumesc pe astă cale.

Un singur motiv îmi vine acum în mintea creaţă şi se conturează într-un şi mai singur cuvânt: CONTINUITATE. Are de ceva vreme emisiunea ”În gura presei” de pe Antena 3. Nu, nu e de pe Antena 1 cum marea majoritate pe care i-am întâlnit cred. E pe 3 în jurul orei unsprezece noaptea. Şi cum ”ceva vreme” trece ca orice pe lumea asta omu’ se gândeşte la diversificare. Şi unde e cel mai bine să diversifici, unde ai ”audienţă” maximă, în luma chiar? Pe reţeaua asta mare, bat-o vina s-o bată, de se numeşte Internet.

Şi uite aşa, dezicându-se de proprietatea de a fi blogger, Mircea inaugurează blogul în propriu-i stil flegmatic, având ca aproape întotdeauna o privire neîncrezătoare înspre tehnologie:

ASTEA SUNT DOAR NISTE TESTE

N-am vazut atâta populaţie în perimetrul ăla, de când s-a deschis magazinu’. Şi toată lumea alerga de nebună după reducerile anunţate cu atât de mult tam-tam încât ai fi crezut că primeşti totul pe gratis, numa’ să fii acolo să poţi duce cât de multe.

Nici pe departe ceea ce aştepta lumea. Să vă dau un exemplu de reducere. Haină de iarnă, reducere 50%, cum să n-o iei când vezi un asemenea chilipir? Matematica-i totuşi alta, că 50% din 1400RON tot 700RON face pe oricâte feţe ai întoarce haina cu pricina. Şi pe deasupra multe magazine făceau reduceri ioc, deci noaptea albă a reducerilor, un mare fiasco din punctul meu de vedere.

Totuşi e bine că ai internet gratuit si poţi să vorbeşti pe messenger cu prietenu’ de pe canapeaua alăturată.

Am găsit, nu chiar acelaşi Sibiu pe care îl lăsasem acum aproape doi ani de zile. Un Sibiu mai emancipat, mai faţadat, mai pudrat, ce să mai vorbim, un orăşel cu dedicaţie pentru turismul intenaţional.

Noi baruri, pub-uri şi cafenele răsărite unde nici măcar nu ţi-ai fi închipuit că se poate dezvolta o astfel de afacere. Dacă vrei o noapte ”down-town” sau ”up-town”, ai de unde alege, iar dacă le iei la rând şi le-ai terminat, liniştit poţi să o iei de la început, pentru că sigur deja ai uitat experienţa din primul pub.  Într-adevăr sibienii ştiu să-şi organizeze spaţiul. Cred că au citit cu toţii cartea.

Deşi era unsprezece noaptea iar afară îmi îngheţaseră mâinile pe aparatul foto, am reuşit să prind câteva instantanee, printre care inclusiv noile şi renovatele hoteluri.

Da’ nu despre asta-i vorba aici. Vorba e, despre Piţi. Nu, nu vă gândiţi la fotbal. Pe Piţi o găsiţi în magazinele cu fiţe, în maşinile cu fiţe, în cluburile cu fiţe, în orice cu fiţe şi e genul de fată care se pare că nu găseşte destulă strălucire în propria persoană şi simte nevoia nestăvilită de a compensa această lipsă cu strălucirea aflată în tot felul de pietre, pietricele, steluţe aurii şi argintii, înscrisuri sticlate cu tentă de ”glamour”, ce mai, ”bling” cât încape.

Două astfel de specimene am întâlnit azi în saga căutării cadoului pentru telefonul meu şi nu m-am putut abţine să ascult inteligenta şi problematica discuţie dintre ele:

- Uite, fată, ce fain, fată. Ce bine ar merge cu telefonu’ meu. Şi se potriveşte şi cu cureaua aia albă, fată. Tre’ să mi-l iau.

- Da, fată, da uite că aia are pietre pe ea. ( Uuuuu, shiny!)

- Aia e neagră, nu vezi? N-am nimic să meargă cu ea, fată. Da e faină, fată. (Străluceşte!)

- E neagră, da are pietre. Nu se compară. Las’ că-ţi iei tu ceva ce se potriveşte.

- Of, fată, nu ştiu ce să fac. (către vânzătoare) Albă n-aveţi cu pietre?

- N-avem.

- Ce să fac, fată? Mai bine nu mi-o arăta-i…

… după încă zece minute …

- O iau pe aia cu pietre, fată. Şi apoi îmi iau şi o curea cu steluţe, să meargă…

N-am ascultat mai departe, că îmi terminase-m treaba pe acolo, aşa că am plecat. Am uitat să precizez vestimentaţia celor două care abunda în străluciri de tot felul, de nu mai ştiai cum să-ţi fereşti ochii  de atâta ”stil”.

P.S.: M-am hotărât, următoarea achiziţie, mouse-ul din imagine.

L.E.: Puteam să pun pariu că husa cu pietre strălucitoare va câştiga detaşat.

Nu contează că bătrâna din dreapta îşi caută pe jos ochelarii care au ajuns acolo tot din cauza ta, nu, ţelul tău a devenit acea atingere a moaştelor sfântului, care împreună cu alte beneficii îţi va aduce şi iertarea pentru faza cu biata bătrână, aşa că de ce să te mai deranjezi să nu o calci în picioare?

Poate că sunt eu eu de vină, poate că încep să-mi alunece printre degete valorile creştineşti sau poate chiar am devenit ateu. Ar trebui să-mi fac griji că nu simt acel imbold al credinţei de a călca în picioare pe cei mai slabi ca mine ca să îmi îndeplinesc ţelul orb? Nu ştiu de ce, dar ce am văzut la televizor, mie, personal, nu îmi inspiră nimic în afara unei haite de lupi flămândă pentru ceva ce nici măcar ei nu înţeleg. Cine ştie?

Şi uite aşa Olimpiada Oamenilor Creştini aflată la a n-a ediţie, nu şi-a desemnat nici acum un câştigător. Dar, ce mai conteaza? Important e să participi…